Drept la replică – „Adevărul”, 10 martie 2017

Drept la replică – „Adevărul”, 10 martie 2017

Într-un articol recent din ediția online a ziarului Adevărul, din data de 10 martie, semnat de Florin Buhuceanu, am identificat o etichetă defăimătoare aplicată demersului nostru juridic perfect admisibil într-un spațiu democratic – în fapt, chiar cel mai democratic demers posibil, fiind vorba despre initiativa declanșării unui referendum – respectiv eticheta deprofesioniști ai homofobiei motivate religios aplicată membrilor Coaliției pentru Familie.

Mențiunea interesează din punct de vedere juridic sub două aspecte: pe de o parte prin verificarea realității pentru a stabili caracterul defăimător, iar pe de altă parte, prin observarea mecanismului de aplicare a etichetei defăimătoare din perspectiva necesității instituirii unei reale protecții juridice împotriva ei.

Din perspectiva analizei caracterului nereal al afirmației acesti profesioniști ai homofobiei motivate religios, evidența lui se demonstrează aproape de la sine. Raportând realitatea sensului termenilor la conotația pe care autorul articolului o dă afirmației,  se realizează însăși dovada caracterului nereal tocmai prin prăpastia dintre sensul real al cuvintelor folosite și cel dat.

Comparând acest sens cu paradigma exclusiv juridică a demersului Coalitiei pentru Familie – definirea constituționala a căsătoriei ca fiind în concordanță cu definiția aceleiași instituții juridice prevăzute în codul civil – și văzând diferenta imensă dintre cei doi termeni ai comparației, se remarcă evidența caracterului defăimător al afirmației în discuție.

Caracterul defăimător este cu atât mai dovedit cu cât, analizând afirmația prin prisma distincțiilor realizate în jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu hotărârea din 29 martie 2005, în cauza Sokolowski c. Poloniei, se constată că această afirmație nu reprezintă o judecată de valoare în sensul exprimării opiniei unei persoane asupra calităţilor profesionale, morale şi personale ale altuia ci reprezintă o informație factuală tocmai raportat la definitia atât de concretă a „homofobiei” redată mai sus.

În aceste condiții, afirmatia apărută în publicația respectivă despre membrii Coaliției pentru Familie ca fiind acești profesioniști ai homofobiei motivate religioseste defăimătoare, situație raportat la care potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Delfi AS c. Estoniei – hotărârea din 10 octombrie 2013, cauza Őztűrk c. Turciei, Hotărârea Marii Camere din anul 1999), responsabilitatea pentru publicarea unor afirmaţii defăimătoare la adresa unei persoane revine  în primul rând persoanei care face posibilă aducerea la cunoştinţă publică a acestor informaţii.

Împotriva unei afirmații cuprinzând un astfel de caracter defăimător se remarcă însă inclusiv protectia juridică realizată prin dispoziții constituționale, respectiv art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţia României care prevăd că „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagineşisunt interzise de lege îndemnul la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

Potrivit disp. art. 30 alin. 8 din Constituţia României „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare (s.n.), al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii” (adică, în condiţiile dreptului comun, în speţă art. 1349 şi urm. din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare).

În Decizia 3216/19.11.2014, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat în mod similar, reținând că, în ceea ce priveşte vinovăţia autorului articolului, dar și a publicației însăși, aceasta apare dovedită într-un asemenea caz pentru că, atât Constituţia României, cât şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale au statuat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limite care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că dispozițiile art. 10 alin. 2 din Convenţie reglementează îndatoriri şi responsabilităţi – printre care şi acelea de a respecta dreptul la o bună reputaţie, garantat de art. 8 din Convenţie –  aplicabile deopotrivă jurnaliştilor, persoanelor care au posibilitatea si aduc la cunoştinţa opiniei publice, în mod real, efectiv, informaţii referitoare la diferite persoane, chiar şi atunci când este vorba de chestiuni de un interes general semnificativ. Aceste îndatoriri şi responsabilităţi pot avea o importanţă specială dacă există riscul atingerii reputaţiei unor persoane, punând astfel în pericol drepturile altuia (cauza Tănăsoaica c. României, hotărârea din 19 iunie 2012, cauza Tammer c. Estoniei, hotărârea din 6 februarie 2001).

Or, în aceste condiții, atât Coaliția pentru Familie – cea mai largă inițiativă civică pe care a cunoscut-o istoria democrației noastre recente – cât și membrii acesteia, nu pot fi etichetați în mod nereal, nu pot primi proiecția unei imagini defăimătoare, decât cu încălcarea dispozițiilor convenționale și constituționale amintite.