„Referendumul pentru căsătorie și familie. Analiză și implicații”. Conferință cu participare internațională la Parlamentul României

„Referendumul pentru căsătorie și familie. Analiză și implicații”. Conferință cu participare internațională la Parlamentul României

Marţi, 25 aprilie 2017, la Palatul Parlamentului, a avut loc conferința internațională „Referendumul pentru căsătorie și familie. Analiză și implicații” având ca subiect inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României pentru ocrotirea familiei și căsătoriei. Organizatorii au fost ADF International și Coaliția pentru Familie.

Conferința a avut ca invitați specialiști de reputație internațională ȋn drept constituțional, jurişti, lideri politici, reprezentanţi ai Bisericilor şi cultelor creştine, precum și reprezentanți de organizații neguvernamentale și mass media.

Printre invitați:

  • dr. Mihai Gheorghiu, Președintele Comitetului de Inițiativă al Coaliției pentru Familie
  • Sophia Kuby, Director, ADF International
  • dr. Adina Portaru, Avocat, ADF International
  • prof. univ. dr. Gheorghe Iancu, profesor de drept constituțional, fost Avocat al Poporului
  • deputații Daniel Gheorghe, Florica Cherecheș, Ioan Cupșa, Robert Sighiartău, Matei Dobrovei, Florin Iordache; senatorul Ioan Deneș
  • prof. univ. dr. Paul Negruț, rectorul Universității „Emanuel”, membru al Comitetului de Inițiativă
  • prof. univ. dr. Pavel Chirilă, fondatorul primului spital de îngrijiri paleative, membru al Comitetului de Inițiativă
  • conf. univ. dr. Constantin Necula, membru al Comitetului de Inițiativă
  • conf. dr. Mihai Constantinescu, Universitatea din Craiova, reprezentantul Coaliției pentru Familie – Dolj
  • arhim. Veniamin Gorneanu, reprezentantul Patriarhiei Române etc.

Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei, ce are ca scop protejarea și sprijinirea familiei întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Coaliția pentru Familie are în componență peste 40 de asociații și fundații și reprezintă, informal, inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României.

ADF International (ADFI) este o organizație juridică ce apără dreptul oamenilor de a-și exprima și de a-și manifesta liber credința religioasă. ADFI are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European și colaborează cu Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADFI a consiliat și a intervenit în mai mult de 50 de cazuri pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.