Revizuirea art. 48 alin 1 din Constituție este în concordanță cu jurisprudența CEDO

Av. Ana – Corina Săcrieru

Una din afirmațiile nereale proferate în spațiul public este aceea că modificarea adoptată de Camera Deputaților cu privire la art. 48 alin 1 din Constituție ar determina o „încălcare a jurisprudenței CEDO”.

Definirea constituțională a căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie nu numai că nu încalcă jurisprudența CEDO, dar asigură chiar respectarea acesteia așa cum a fost pronunțată în mod constant în sensul recunoașterii dreptului propriu Statelor Membre de a defini căsătoria. Or acest drept al Statelor de a defini această instituție include și posibilitatea statuării ei în acord cu reglementarea dreptului la căsătorie, așa cum a fost el consacrat în mod expres în:

  • Articolul 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familieconform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept;
  • Articolul 9 din Carta drepturilor fundamentale a UE, potrivit cu care dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi;

În acest sens, explicațiile cu privire la Carta UE evidențiază, în legătură cu această dispoziție, că acest Articol nu interzice și nici nu poate impune acordarea statutului de căsătorie uniunilor între persoane de același sex.

  • Articolul 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, conform căruia cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.

În ceea ce privește jurisprudența, pentru rigoare, redăm aspectele relevante reținute în motivarea deciziilor pronunțate  de Curte de-a lungul timpului:

  • Karner c. Austriei (2003) în care Curtea admite că ocrotirea familiei în sensul tradițional este un motiv legitim și întemeiat;
  • Schalk și Kopf c. Austria, (2010) în care Curtea a statuat autorizarea căsătoriilor între parteneri de același sex rămâne a fi reglementată prin legi naționale de Statele Contractante si statele nu pot fi obligate să permită căsătoria între persoanele de acelasi sex;
  • Jürgen Römer c. Freie und Hansestadt Hamburg (2011) în care de asemeni a reținut ca rămâne în competența Statelor Membre legislația referitoare la statutul marital al persoanelor;
  • Chapin și Charpentier c. Franța (2016) în care din nou a fost recunoscut dreptul Statelor Membre în a statua asupra relațiilor dintre persoanele de același sex și a diferențelor referitoare la drepturile și obligațiile care izvorăsc din căsă

În mod similar, Curtea de Justiție Europeană a statuat în 24 noiembrie 2016 faptul că Statele Membre sunt libere să legifereze sau nu căsătoria între persoane de același sex  în baza aceluiași principiu esențial că Statele sunt cele care au competența de a defini și de a reglementa căsătoria.

În concluzie, nici convențiile menționate și nici jurisprudența CEDO nu obligă Statul român să definească într-un anumit fel căsătoria, ci dimpotrivă acestea garantează că reglementarea acestei instituții pe de o parte rămâne a fi făcută la nivel național, potrivit tradițiilor, obiceiurilor și civilizației acelui stat, iar pe de altă parte,  aparține domeniul intern de reglementare în baza suveranității, a marjei de apreciere a statelor și a competenței naționale.

Tocmai de aceea există țări precum Germania, Slovenia, Croația, Ungaria, Polonia și altele care nu au, nici în prezent, recunoscute căsătoriile între persoane de același sex.

Referitor la jurisprudența CEDO, sunt des invocate cazurile Greciei și Italiei. Situația acestor țări este diferită de subiectul modificării definiției constituționale a căsătoriei din România. În cauzele Oliari c. Italia și Vallianatos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut de analizat situația parteneriatelor civile nu a căsătoriei și a decis că Italia și Grecia au acționat discriminatoriu față de cuplurile formate din persoane de același sex atât timp cât, în cazul Italiei exista voința unei majorități populare certe pentru recunoașterea și protecția respectivelor cupluri (para. 181) iar în cazul Greciei, erau recunoscute de legiuitorul național parteneriatele civile, dar numai între persoane de sex diferit. Această circumstanță specială nu există însă în cazul României. Ceea ce a dispus Curtea în cauzele sus menționate era, de altfel reglementat în Recomandarea (2010) 5 unde era prevăzut faptul că, dacă legislația națională recunoaște parteneriatul civil, acesta trebuie să se aplice si persoanelor de același sex.

Mai mult decât atât, ceea ce este extrem de important este faptul că, în mod constant cu practica sa de-a lungul timpului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reiterează faptul că raționamentul referitor la parteneriatul civil nu se aplică, mutatis mutandis, căsătoriei.

Concluzionând, se poate observa că absolut toate argumentele juridice arătate mai sus înlătură susținerea că modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție ar determina încălcarea altor drepturi fundamentale ori a jurisprudenței CEDO în materia vieții de familie.