Mărturiille unor copii crescuți de cupluri de homosexuali (1)

Mărturiille unor copii crescuți de cupluri de homosexuali (1)

„Sunt unul dintre cei șase copii ajunși la vârsta adultă, crescut de părinți homosexuali care au depus recent amicus briefs (raport de expertiză) la Curtea Supremă a SUA, prin care solicită Curții să respecte autoritatea cetățenilor în păstrarea definiției originale a căsătoriei: o uniune între un bărbat și o femeie și excluderea oricăror alte formulări, astfel încât copiii să își poată cunoaște și să poată fi crescuți de către părinții lor biologici. De asemenea, locuiesc în Canada, unde căsătoriile între persoane de același sex au fost recunoscute legal, la nivel federal, în 2005.

Sunt fiica unui tată homosexual care a murit de SIDA. Mi-am descris experiența prin care am trecut în cartea intitulată <Out from Under. The Impact of Homosexual Parenting>. Peste 50 de copii care au devenit adulți și au fost crescuți de părinți din comunitatea LGBT au comunicat cu mine și mi-au împărtășit îngrijorarea lor față de legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex și faptul că acestora li se încredințează creșterea copiilor.

Mulți dintre noi ne luptăm astăzi cu propria sexualitate din cauza influenței din mediul familial în care am crescut.


Fiind în creștere (…) nu am simțit că pot să mă dezvolt normal ca o femeie, să fiu valorizată, iubită (…) Am crezut că este mai bine sa fii un bărbat homosexual sau transsexual, decât să fii o fată care se transformă treptat în femeie.

Avem o mare compasiune pentru persoanele care se luptă cu sexualitatea lor și identitatea de gen, nicidecum animozitate. Și ne iubim părinții.

Totuși, când ne prezentăm în public poveștile de viață, ne confruntăm cu ostracizare, tăcere și amenințări.”

Dawn Stefanowicz

Surse:

http://www.culturavietii.ro/2017/06/10/efectele-legalizarii-casatoriei-intre-persoane-de-acelasi-sex-asupra-societatii/

http://englishmanif.blogspot.ro/2014/03/la-joie-de-vivre-29-kids-of-gay-parents.html