ULTIMA ORĂ – Victorie pentru susţinătorii familiei: Senatul a adoptat propunerea de revizuire a Constituţiei. Urmează referendumul

ULTIMA ORĂ – Victorie pentru susţinătorii familiei: Senatul a adoptat propunerea de revizuire a Constituţiei. Urmează referendumul

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi, 11 septembrie, de Senatul României.

Din 136 de senatori, au fost prezenţi 127. Au fost 107 voturi „pentru”, 13 voturi „contra” şi 7 abţineri. Necesarul pentru adoptare era de două treimi din numărul total al senatorilor, adică 91.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 9 mai 2017, cu 232 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, semnată de 3 milioane de cetăţeni. Iniţiativa trebuie adoptată şi de Senat, în calitate de for decizional, ulterior fiind necesară organizarea unui referendum.

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat pe 1 septembrie că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie. Iniţiativa mai are un ultimul „hop” de trecut – verificarea Curţii Constituţionale.

Sursa: Stiripesursa.ro