Întrebări și răspunsuri referitoare la revizuirea Constituției

Aveți întrebări? Avem răspunsuri!

Răspuns: Din punct de vedere sociologic, Familia este un grup de persoane care relaționează în baza unor legături de sânge, căsătorie sau adopție.

Tipuri de familie:

  • familia nucleară (soți căsătoriți + eventualii copii),
  • familia monoparentală,
  • familia lărgită sau extinsă (mai multe generații locuiesc în aceeași gospodărie),
  • familia extinsă modificată (nu locuiesc în aceeași gospodărie, dar păstrează relații foarte apropiate),
  • familia tulpină (unul dintre descendenți rămâne cu părinții și preia gospodăria) etc.

Funcțiile sociologice pe care le îndeplinește familia:

  • funcția de reglator al relațiilor sexuale (ex: interzicerea incestului, impunerea fidelității între soți, interzicerea recunoașterii formelor alternative relațiilor între soți etc.),
  • funcția de procreare: nașterea și creșterea copiilor,
  • funcția de socializare: familia este grupul primar optim prin care orice ființă umană asimilează comportamente, limbaj, modele social culturale și se integrează social,
  • funcția psiho-afectivă: familia oferă mediul psiho-afectiv cel mai important, echilibrant pentru formarea și afirmarea personalității,
  • funcția protectivă: îngrijirea și protecția copilului de către părinți, dar și a oricărui membru al familiei sau a părinților bătrâni de către copii,
  • funcția de status social: oferă membrilor săi un status social recunoscut în social și juridic: tată, mamă, fiu, frate etc.,
  • funcția economică: familia funcționează ca o unitate cu un buget comun propriu familiei și în multe cazuri și ca unitate producătoare (gospodării proprii, asociații familiale).

Răspuns: Căsătoria este un angajament reciproc făcut de un bărbat şi o femeie, în faţa autorităţilor publice. Prin încheierea căsătoriei, Statul se obligă la rândul său să acorde și să garanteze cel mai extins grad de protecție singurului fel de relaţie care, prin procreare, contribuie la continuitatea istorică a națiunii și la progresul societăţii umane în general. De aceea, căsătoria este o instituție rezervată cuplurilor heterosexuale.

Căsătoria nu este legiferarea unei relații de iubire sau afecțiune, indiferent cine sunt cei angajați în aceasta. Statul nu poate să legifereze/recunoască o realitate subiectivă, deoarece aceasta nici nu poate fi constatată şi nici confirmată în mod obiectiv.

Răspuns: Legea trebuie să facă distincție clară între căsătorie și concubinaj, întrucât căsătoria:

  • prin caracterul său oficializat de Stat, prin angajamentul public luat de soți, este un puternic factor de coeziune și stabilitate care protejează și oferă condițiile optime pentru creșterea și educarea copiilor (protejarea interesului superior al copilului primează în fața celui al adulților);
  • are temei în imperativul ocrotirii sănătății publice (prin promisiunea de fidelitate reciprocă a soților), al solidarității sociale (prin obligațiile create între soți) și în necesitatea creșterii demografice (imperativ de siguranță națională);
  • are temei istoric (principiile istorice ale tradițiilor democratice ale poporului român sunt precizate în art. 1 din Constituție).

Răspuns: Poziția noastră este întemeiată pe realitate, pe observarea naturii și a firii umane. Căsătoria și Familia sunt realități factuale, firești, verificate istoric; din aceste realități derivă definiția lor legală: dreptul de a se căsători este un drept comun al bărbatului și al femeii care pot întemeia în mod natural o familie, cu scopul nașterii și creșterii de copii. Astfel, Familia este fundația societății umane și a civilizației. Este un adevăr simplu și universal. Noi nu dorim să ne impunem o opinie subiectivă, ci să conservăm aceste realități, fără de care „binele comun” nu poate fi conceput.

Din contră, punctul de vedere opus este arbitrar, nefiind bazat pe fapte, ci pe o formă de ideologie, ai cărei susținători încearcă să o impună nouă și tuturor.

Răspuns: Codul Civil este o lege. El poate fi schimbat oricând prin votul Parlamentului, la presiuni exterioare, chiar contrar voinței oamenilor. În Franța, acest lucru s-a petrecut deși la manifestațiile de protest au participat peste 1,5 milioane de oameni. Pur și simplu opinia publică a fost ignorată.

Un alt aspect îngrijorător este acela că birocrații de la vârful UE încearcă să impună recunoașterea „căsătoriei” unisex prin mecanisme care să eludeze legislația națională, cum ar fi diverse Directive și Regulamente. De asemenea, în instanțe se manifestă tot mai puternic un fenomen numit „activism judiciar”. Aceasta înseamnă că judecătorii, în loc să aplice legea existentă, „fac” ei înșiși legea, prin noi interpretări. Cel mai evident exemplu este decizia Curții Supreme a SUA din 2015, care a găsit în Constituție (veche de peste 2 secole) un… „drept” la căsătorie între persoane de același sex! Unele din deciziile CEDO din ultimii ani sunt și ele îngrijorătoare, iar faptul că Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este interpretată ţinând cont și de evoluţia dreptului american nu ne poate liniști.

În concluzie: unica modalitate de a proteja Familia, în înțelesul său valid, de o modificare impusă de factori externi este înscrierea definiției legale corecte în Constituție.

Răspuns: Identificarea căsătoriei cu o dogmă religioasă anume este falsă. Deși toate religiile majore ale lumii au înțeles căsătoria ca fiind exclusiv uniunea – în mod natural aptă de procreare – între bărbat și femeie, tocmai aceasta este dovada că de fapt căsătoria nu este o creație religioasă. Dimpotrivă, necesitățile naturii noastre comune sunt cele care au modelat în toate religiile recunoașterea acestei instituții. Așa încât, căsătoria este un tip de practică socială ale cărei contururi pot fi discernute de rațiunea umană, indiferent de credința religioasă sau perioada istorică.

Mariajul, uniunea conjugală a bărbatului cu femeia, servește cu adevărat binele copilului, al soților, al societății în general. Pentru a înțelege acest adevăr simplu nu e nici măcar nevoie să fii un om religios.

Răspuns: Deși Statul este laic (lucru pe care nu îl contestă nimeni), societatea NU este nici laică și nici neutră. Conform datelor statistice, România rămâne una dintre societățile cele mai religioase din Europa.

Acest lucru este important de precizat pentru că izvorul legii și agentul moral suprem este nu Statul, ci acel ansamblu de norme etice obiective, bazate pe înclinațiile firești ale naturii umane și pe caracterul rațional și personalist al acesteia, pe care societatea le împărtășește în majoritate.

Legea, așadar, nu apare din neant și nici nu poate fi ruptă de realitățile sociale; deci nu poate fi, nici ea, neutră moral. Doar sistemele totalitare au pretins că pot fabrica legi din nimic, impunând schimbări cu forța unei societăți căreia acestea îi erau străine.

În acest context, Coaliția pentru Familie nu își propune de fapt schimbarea sau crearea de noi norme legislative sau drepturi, ci o simplă clarificare a textului constituțional.

Răspuns: Căsătoria nu înseamnă un contract privat între persoane adulte, ci o instituție publică de importanță majoră, ca dovadă că este menționată în Constituție. Oricare cetățean responsabil trebuie să se întrebe: care va fi impactul instituționalizarii „căsătoriei” între persoanele de același sex asupra societății și în special asupra drepturilor copiilor? Aceasta va distruge singura instituție care este construită pe diferența dintre sexe și care servește dreptul fundamental al copilului de a fi crescut de mama sa și de tatăl sau, acolo unde acest lucru este posibil.

Răspuns: Normele de drept internațional protejează exclusiv familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie.

„Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.” (Art. 12, „Dreptul la căsătorie”, Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

„Cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nici o restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei. Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.” (Art. 16, Declarația Universală a Drepturilor Omului).

De asemenea, în Uniunea Europeană nu există o legislație unitară a familiei. Fiecare stat are atribuții de a decide propria legislație, conform cu Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., art. 9: „Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi.”

Răspuns: A nu discrimina nu înseamnă a crea egalitate între toți oamenii, indiferent de situația lor, pentru că nu orice egalitate este justă sau nediscriminatorie. Legea trebuie să trateze diferit situații care sunt diferite; ar fi injust să fie tratate în același fel situații care sunt în mod obiectiv diferite, căci nu toate au aceeași valoare socială.

Analogia între un cuplu de același sex și un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie, INDIFERENT DE RASA acestora, este specioasă. Situațiile sunt complet diferite din punct de vedere obiectiv: primul nu poate procrea, în timp ce al doilea, da *. Dacă scopul primordial al legilor căsătoriei este ocrotirea copilului prin oferirea unui mediu stabil de creștere și educare alături de părinții săi, atunci, evident, lipsa tratamentului egal nu poate însemna, în cazul prezentat, discriminare a homosexualilor **. În același timp însă, interdicția căsătoriilor interrasiale ar fi un act de discriminare și o mare nedreptate.

* Desigur, există cupluri heterosexuale care nu pot procrea din motive patologice (boală) sau naturale (depășirea vârstei fertile). Dar cuplul generic Bărbat-Femeie este fertil, pentru că altfel perpetuarea vieții ar fi imposibilă. Cu alte cuvinte, se aplică principiul juridic „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem” – adică generalitatea formulării duce la generalitatea aplicării.

** Situații de discriminare reală: interzicerea accesului homosexualilor la servicii de sănătate, la educație, la accesul pe piața muncii, la protecția siguranței și a vieții.

Răspuns: Așa cum a decis Curtea Constituțională pe 20 iulie 2016, revizuirea art. 48(1) din Constituție nu vizează restrângerea drepturilor individuale, ci are în vedere protejarea interesului superior al copilului de a fi crescut, educat și instruit de părinții săi naturali, într-o familie. Niciunul din drepturile individuale pe care homosexualii le dețin în acest moment nu va fi afectat. Ei dețin deja toate drepturile fundamentale (educație, protecția proprietății și a vieții, accesul la justiție, la sistemul medical, la piața muncii). 

În fapt, acțiunea de revizuire își propune să elimine confuzia terminologică apărută în ultimele 2 decenii privitor la această instituție. Căsătoria este și trebuie să rămână instrumentul constituțional prin care Statul acorde cel mai extins grad de protecție părinților și copiilor lor. Aceasta pentru că familia este o valoare universală, fundamentală, fără de care oricărei societăți îi este imposibil să existe.

De aceea, subminarea familiei, limitarea drepturilor părinților, egalizarea cu alte forme de coabitare, propaganda împotriva familiei subminează chiar fundamentul ordinii publice. Limitarea sau interzicerea acestora nu constituie o încălcare a drepturilor omului; dimpotrivă.

Răspuns: Căsătoria nu este legiferarea unei relații de iubire sau afecțiune, indiferent cine sunt cei angajați în aceasta. Statul nu poate să legifereze și să ocrotească o realitate subiectivă, deoarece aceasta nici nu poate fi constatată şi nici confirmată în mod obiectiv. Viața privată și sentimentele membrilor comunității homosexualilor nu vor fi afectate în niciun fel de revizuirea propusă pentru definiția căsătoriei.

Răspuns: revizuirea nu vizează definiția familiei, ci pe cea a căsătoriei. În acest moment atât Constituția (același art. 48) cât și legislația în vigoare*, care nu va fi atinsă de revizuirea art. 48(1) din Constituție, recunoaște și acordă protecție și altor tipuri de familii decât cea bazată pe actul juridic al căsătoriei, mai exact familiei care rezultă din descendență (filiație) și se fundamentează pe raportul juridic între părinți/părinte și copii. Absolut toate normele referitoare la stabilirea paternității, drepturile și obligațiile părinților, modul de transmitere a moștenirii etc. vor rămâne neatinse în urma revizuirii, iar copiii din afara căsătoriei rămân egali în fața legii cu cei din căsătorie (art. 48 alin. 3).

Astfel, sunt recunoscute:

  • familia MONOPARENTALĂ, având la bază relația de descendență naturală sau prin adopție;
  • familia extinsă sau lărgită – de ex. copii și bunici sau alte rude care cresc copiii, în cazul în care părinții sunt decedați sau plecați la muncă în străinătate;
  • familia alcătuită din bărbat și femeie necăsătoriți, dar care au copii.

Recunoașterea familiilor monoparentale și a legăturilor de rudenie civilă sunt instrumente juridice prin care Statul este chemat să ocrotească copilul și părintele/rudele în grija cărora este încredințat. Revizuirea art. 48 alin. (1) din Constituție nu restrânge și nu aduce atingere acestor instituții legale, adevărate garanții ale obligației de a ocroti interesul superior al copilului. 

* Conform legislației în vigoare (ex. legea nr. 277/2010), obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl formează următoarele categorii de raporturi juridice:

  • Raporturile de căsătorie.
  • Raporturile care rezultă din rudenie.
  • Raporturile care rezultă din adopţie (cu efectele depline ale unei filiaţii fireşti).
  • Unele raporturi care sunt asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie (ex. relaţiile care rezultă din luarea spre creştere şi educare a unui copil fără să fie adoptat; raporturile dintre un soţ şi copiii celuilalt soţ; raporturile dintre foştii soţi sau foştii adoptaţi şi adoptatori; raporturile dintre un minor şi moştenitorii unei persoane care i-a acordat întreţinere fără obligaţie legală.) 

În toate aceste cazuri, accesul unui individ în familie se face pe trei căi – prin căsătorie, prin descendență și prin instituția adopției.

Răspuns: Un cuplu bărbat-femeie căsătoriți, chiar și fără copii, tot o familie sunt. Cei doi soți își pot exercita vocația parentală adoptând un copil.

Putem face analogie cu o echipă de fotbal: membrii acesteia se dezvoltă și contribuie, trup și suflet, prin îndemânări, exercițiu asiduu și spirit sportiv, la obținerea unei victorii. Acestea sunt posibile și intrinsec valoroase pentru jucători, chiar și atunci când ei pierd meciul.

Răspuns: Ba da, și nu doar o dată. Direct, prin declarații ale reprezentanților organizațiilor „minorităților sexuale” (cea mai recentă pe 25 iunie 2016) sau prin cazul celor doi bărbați „căsătoriți” în SUA, care cer Curții Constituționale să le recunoască în România „căsătoria”; sau indirect, prin acțiuni cum a fost cea a Coaliției „Opriți Codurile” care a încercat în 2009 să împiedice adoptarea noului Cod Civil întrucât acesta interzicea expres „căsătoria” între persoane de același sex.

Chiar dacă nu ar fi fost făcute declarații exprese în acest sens, putem anticipa, cu ajutorul funcției previzionale a sociologiei, anumite fenomene prin raportarea la alte sisteme sociale. Analiza modului în care s-a modificat legislația familiei în țările occidentale nu lasă loc de îndoială*. O agendă similară se încearcă a fi impusă și în România.

* Se remarcă un „tipar” de acțiune, de la atacarea și modificarea legilor familiei, la accesul la adopția de copii și reproducerea asistată, culminând cu reprimarea libertății religioase și a vocilor dizidente folosind forța de coerciție a statului.

Răspuns: Cele două nu pot fi separate. Prin încheierea căsătoriei, soții beneficiază de toate drepturile patrimoniale și nepatrimoniale pe care legea le prevede pentru familii. După recunoașterea căsătoriei cuplurilor unisex, excluderea dreptului la adopție devine imposibilă.

În plus, legalizarea „căsătoriei” unisex înseamnă să fii de acord ca aceste cupluri, care sunt infertile în mod natural, să-și „producă” copii prin reproducere asistată (cu terț donator/mamă surogat). Acești copii vor fi orfani de tată sau orfani de mamă, iar femeile vor fi exploatate pentru furnizarea de copii (mama-surogat). Aceasta încalcă grav și drepturile copilului, și drepturile femeii.

Această acuzație vine de la cei care urmăresc, ei înșiși, o modificare a legislației căsătoriei, dar una conformă cu propria agendă.

E vremea să întrebăm noi acum: într-o țară devastată demografic, cu 4 milioane familii fugite peste hotare, problema este… nerecunoașterea parteneriatelor între persoane de același sex? De fapt, „grija” oponenților proiectului de revizuire pentru familiile destrămate sau pentru orfani este ipocrită și strict conjuncturală. Vreme de 26 de ani, de când există actuala definiție a familiei în Constituție, nu i-am auzit spunând NIMIC pe această temă.

Răspuns: Referendumul este expresia pură a democrației și o formă de exercitare a suveranității naționale (doctrina suveranității – art. 2 din Constituție*).

Ideea că referendumul privind o minoritate ar fi „nedemocratic” conduce la concluzia că democrația ar fi o oligarhie, în care o minoritate impune majorității propriile ei principii. Această definiție are serioase valențe totalitare: sub un scop nobil, promovează un egalitarism utopic, un proces de omogenizare socială forțată, care poate duce, cum demonstrează istoria recentă, la dezvoltarea unui aparat represiv care să suprime orice dizidență.

Din perspectiva obligațiilor internaționale, reținem că după referendumul similar din Croația (2013), Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei și Comisia de la Veneția au găsit că acest tip de referendum nu încalcă normele de drept general recunoscute.

* Art. 2(1) din Constituție: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”

Răspuns: Familia și Căsătoria sunt realități obiective, verificate istoric, care stau la baza civilizației euro-atlantice. Definiția lor legală derivă din aceste realități. Ele nu sunt o invenție a unor politicieni, indiferent cum s-ar numi și ce interese ar avea aceștia.

Majoritatea celor care folosesc exemplul „Occidentului” presupun ca există o entitate uniformă care ne indică perfect drumul de urmat obligatoriu. Aceasta contrastează hilar cu diversitatea și pluralismul afirmate de reprezentanții „minorităților sexuale” și merge în direcția unei uniformizări cvasitotalitare a spațiului european. În plus, se presupune, complet eronat și lipsit de logică, existența unei relații de cauzalitate între măsuri precum legiferarea „mariajelor” între persoane de același sex și avansul tehnologic sau bunăstarea țărilor din Vestul Europei.